O sintagmă culeasă din înţelepciunea poporului român condensată în minunatele perle ascunse în proverbe, spune că “Frica păzeşte ţarina”.Aşa şi este, chiar dacă “frica învinge, dar nu convinge”. Faptul acesta mi-a fost certificat încă o dată, demonstrându-mi-se necesitatea existenţei unei “instituţii a lui Bau-Bau”, la care să poţi face apel, în caz de necesitate, pentru a-ţi putea impune voinţa în faţa celorlalţi.
În decursul timpului, Bau-Bau a îmbrăcat diferite forme, de la cele mai arhaice şi mai hidoase – babe cloanţe cotoroanţe, mume ale pădurii, zmei, pricolici, strigoi, draci etc. – până la cele mai moderne şi mai subtile: miliţie, securitate, poliţie, jandarmi, mineri, servicii secrete etc.
Faptul este o certitudine şi fac această afirmaţie în cunoştinţă de cauză, pe baza rezultatelor culese din practică. E şi firesc, dacă tot se face reformă şi totul se reformează, nici Bau-Bau nu poate fi ocolit. Trebuie şi el să se supună imperativelor vremii. Cultura organizaţională a instituţiei lui Bau-Bau, trebuie să se constituie în factorul decisiv al reuşitei reformei. Modificarea acestei culturi depinde numai de noi, iar promovarea ei este obligatorie chiar dacă din monştri sacri ai poveştilor copilăriei noastre se va alege praful. În urma reformei, rămâne doar numele generic de Bau-Bau, sub care se ascund spaimele timpurilor moderne. Elocvent în acest sens, este exemplul următor:
Bau-Bau a fost concediat
Din funcţia de “sperietoare”,
Şi-ntr-o arhivă-a fost plasat,
Menit să piară în uitare.
În loul său, drept candidat,
E altul, cu o şansă mare –
Bau-Bau, fiind concediat
Din funcţia de “sperietoare”.
Pe pielea mea am constatat:
Trimiţând puştiul la culcare,
Atunci îmi dete ascultare,
Când cu Băsescu l-am speriat –
Bau-Bau fiind concediat.
