
Noi știm că pentru PSD legea este opțională și mai mult îi încurcă dar cu toate acestea, în mod public îi solicităm inspectorului școlar șef Valentin Cuibus să lămurească printr-o anchetă acestă situație. Nu ne-am mira ca și în alte școli să se amestece actul educațional cu propaganda mascată de partid.
Dacă și în alte școli din municipiu și județ cei de la PSD Cluj și susținătorii acestui partid și-au permis să încalce legea este rușinos, imoral și se întâmplă sub ochii conducerii Inspectoratului Școlar Județean. De aceea îi solicităm inspectorului școlar șef să ne comunice în cel mai scurt timp măsurile luate.
Persoanelor care se fac vinovate de încălcarea legii ar trebui din start sancționate pentru că un astfel de comportament nu face cinste Clujului, în primul rând și în al doilea rând este în afara legilor din acestă țară pe care cei de la PSD le tratează cu indiferență”, spune Dan Tarcea, într-un comunicat de presă.
UPDATE
Contactat de redacția ClujToday.ro, purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horia Nasra, a negat acuzațiile formulate de Dan Tarcea. ”Membrii noștri de partid strâng semnături individual. Respectăm legea și nu am trimis, nu trimitem și nu vom trimite nici un fel de tabel sau vreun alt fel de documente în nici o instituție publică din județul Cluj”, a spus Horia Nasra.