Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în această dimineață. Acesta a trecut în nefiinţă la vîrsta de 64 de ani, după o luptă grea cu cancerul.
Patriciu urma de mai mulţi ani un tratament la Londra, iar în 2012 a fost supus şi unui transplant de ficat.
Dinu Patriciu a fost membru fondator al PNL, a fost deputat de Timiş pe listele PNL. A făcut parte din Comisia pentru administraţie centrală şi locală, amenajarea teritoriului şi urbanism şi din Comisia pentru echilibru ecologic şi protecţia mediului. A fost ales ca deputat de Dâmboviţa pe listele Convenţiei Democrate Române. A fost lider al Grupului parlamentar al Partidului Liberal 1993 şi al Partidului Alianţei Civice (octombrie 1992 – decembrie 1994) şi a făcut parte din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic (până în noiembrie 1995) şi din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci (din noiembrie 1995). În 1996, Patriciu a candidat la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, ca reprezentant al PL ’93. A făcut parte din Comisia pentru industrii şi servicii până la data de 18 iunie 2003, când a demisionat din calitatea de membru al Parlamantului României pe motiv de incompatibilitate şi a fost înlocuit de către Adrian Emanuil Semcu.
Acesta s-a retras din viaţa politică în favoarea afacerilor, în anul 2003.
Patriciu deţinea active imobiliare în Germania, Suedia sau Polonia, evaluate la circa 1,1 miliarde de euro în mijlocul crizei.