
Anul acesta, 413 voluntari au ajutat la organizarea evenimentelor în locațiile TIFF. Unii dintre ei au venit tocmai din Albania, Austria, SUA, Chile, Spania, Franța sau Polonia. Cel mai în vârstă voluntar are 52 de ani și a făcut parte din echipa de la Mănăștur Open Air.
Invitații străini, printre care actrița Debra Winger și cineastul Krzysztof Zanussi, distinși cu Premiul pentru întreaga carieră, producătorul Nik Powell, directorul National Film & Television School din Marea Britanie, Michael Kutza – directorul Festivalului Internațional de Film de la Chicago, regizorii Peter Webber și János Szász, au fost impresionați de selecția TIFF și de calitatea organizării.
„Eu conduc un festival foarte mare la Chicago, dar sunt impresionat de selecţia TIFF din acest an. Sunt foarte impresionat de ceea ce văd, de tipul de filme, de genuri, de categorii, de nivelurile pe care le acoperiţi. Sunt gelos. Dar la mine vremea este mai bună decât la voi”, a declarat Michael Kutza, director și fondator al Chicago IFF și membru al juriului. „Am văzut filme extraordinare, am descoperit un oraş plin de cinefili şi asta este foarte pasionant. Mă gândesc chiar să revin aici pentru un film, pentru că oraşul pare pregătit să fie filmat”, a adăugat Kutza.
„Cred că TIFF, Mihai Chirilov şi Tudor Giurgiu, cu toată echipa lor, au una dintre cele mai bune selecții de film din lume. Aici am găsit cel mai mare număr de filme care îmi dau o perspectivă interesantă asupra lumii”, a remarcat și producătorul britanic Nik Powell, membru al juriului competiției.
„Îmi place festivalul! În prima oră după sosirea mea aici am întâlnit foarte mulţi oameni din industrie, pe care îi văd și la alte festivaluri. Dacă un festival reuşeşte să atragă acest tip de public, este un semn foarte bun. Felicitări!”, a declarat actrița Debra Winger, distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră.
Publicația americană „The Hollywood Reporter” a relatat pe larg despre campania „Salvați Marele Ecran!” și apelul de strângere de fonduri pentru igienizarea și amenajarea Depozitului de Film de pe strada Maiakovski din Cluj în articolul cu titlul „Romanian Filmmakers Launch Campaign to Stop Cinema Closures”, iar „Screen Daily” s-a concentrat pe premii și pe proiectele dedicate industriei filmului în articolul de final de TIFF Transilvania Trophy goes to Spain.
Circa 50 dintre filmele din selecția TIFF 2014 pot fi văzute la București, la Cinema Studio, Elvira Popescu și J’ai Bistrot, între 10 și 19 iunie.