
Conducerea Nokia a depus plângeri la Poliția Gherla în care acuză mai mulți angajați că fură, în folos propriu, piese sau telefoane din producția internă a fabricii. Dar, până să ajungă la poliție, conform Codului Muncii, firma a dat șapte avertismente scrise la tehnicienii prinși că și-au confecționat telefoane pentru uz personal.Metodele de furt sunt destul de ingenioase, de la ascunderea componentelor în pachetele de țigări, la folosire truselor de scule ale tehnicienilor. Agenții de securitate au efectuat controale la astfel de cutii ale tehnicienilor și la șapte dintre ei au găsit părți sau chiar telefoane Nokia 6300. Mâna dreaptă a angajaților hoți era un anumit ”om potrivit” care îi ajuta să își ducă planurile la bun sfârșit.
Însă, de această dată, s-a renunțat la avertismente și a fost întocmit un ”raport de investigație” care prezintă cazurile de furt, dar care tratează și problema unui angajat care a primit astfel de avertisment și care a ripostat cu ajutorul Tribunalului. “Unul dintre angajaţi, tehnician în cadrul unităţii, a fost surprins în zona de securitate în timp ce încerca să părăsească fabrica, având ascunse în pachetul de ţigări trei baterii de telefon. Cu ocazia audierii acestuia şi a investigaţiilor efectuate de către organele de poliţie, s-au mai descoperit în vestiarul şi la domiciliul său 32 de baterii, precum şi două SD carduri de 512 MB. în timpul audierii sale, angajatul a declarat că încerca să sustragă mai mulţi acumulatori, întrucât găsise un cumpărător pe piaţa neagră din Cluj, care însă nu achiziţiona decât seturi de minim 100 de bucăţi şi ne-a furnizat informaţii despre încă şapte persoane care ar putea fi suspectate”, se arată în raportul Nokia.
Un alt caz de nerespectare a legilor interne ale fabricii este și cel prin care, în 2008, angajaților li s-a retras dreptul de a mai folosi modelul de telefoane Nokia 6300. Aceștia au continuat, însă, să le folosească, pe motiv că nu îi informase nimeni că trebuie să le și predea.
“Nokia România a depus trei plângeri penale la Poliţia Gherla pentru furt calificat, una în februarie şi două în iulie. Toate trei au fost trimise la parchet cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală, având în vedere că prejudiciul este foarte mic”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Gina Pop, citat de ziarul Ziua de Cluj.