Bosch și-a deschis oficial fabrica din Jucu. Angajații vor produce componente pentru mașini electrice, dar și pentru alte electrovehicule

Conducerea concernului german Bosch a inaugurat noua sa unitate de producție din localitatea clujeană Jucu. Potrivit unuia dintre membrii Consiliului de Administrație al companiei germane, Dirk Hoheisel, producția de la Jucu va fi concentrată pe realizarea de compenente electrice pentru mașini, dar și pentru scutere ori pentru biciclete electrice. El estimează că, după anul 2020, procentajul automobilelor electrice va depăși 10 la sută din total.Directorul Robert Bosch România, Mihail Boldijar, a declarat că, până la finalul anului 2015, fabrica din Jucu va ajunge la 750 de angajați. În prezent, compania germană are în localitatea clujeană 325 de salariați. El a precizat că Bosch nu va avea doar o unitate de producție în județul Cluj, ci a investit și într-un centru de cercetare-dezvoltare. În total, în România, compania Bosch a ajuns la 1.700 de angajați în Jucu, Cluj-Napoca, Blaj, Timișoara și București. Valoarea totală a investițiilor realizate de compania germană în România este de 160 de milioane de euro. La nivel mondial, compania Bosch are 21.000 de angajați și o cifră de afaceri de 46 de miliarde de euro pe an.

Related posts

Leave a Comment