Universitatea Cluj a pierdut în prelungiri cu Viitorul Constanţa, 0-1, şi a ajuns la doar două puncte de zona retrogradării.
“Şepcile roşii” s-au mulţumit cu un egal pe un teren îmbibat de apă, însă o fază fixă din prelungiri le-a fost fatală. Nicolae Dică a marcat golul victoriei echipei patronate de Gheorghe Hagi în minutul 90+1 şi a coborât-o pe „U” la doar două puncte de primul loc ce duce în liga a doua, asta şi din cauza deciziei comisiei FRF potrivit căreia clujenii au pierdut un punct la „,masa verde” după partida cu Concordia Chiajna. Universitatea Cluj mai are de jucat două meciuri la Braşov, cu o contracandidată directă la salvare, apoi contra echipei Corona, deja retrogradată, dar înainte va da piept cu Steaua Bucureşti, joi pe Cluj Arena. Meciul va începe la ora 21:30, iar cel mai ieftin tichet costă 10 lei, la peluze, dar fanii care cumpără bilete luni, marţi şi miercuri vor avea o reducere de 10%.