
Pe de altă parte, Asociaţia cercetătorilor români din străinătate, Ad Astra, prin intermediul unui comunicat de presă, a făcut imediat cunoscut faptul că, nu este de acord cu această alegere a noului preşedinte al Academiei Române. Ad Astra, care l-a susţinut la preşedenţia Academiei pe matematicianul Viorel Barbu, a reclamat ingerinţe ale politicului, mai precis ale partidului de guvernamânt, Partidului Social Democrat (PSD), pentru a-şi pune omul lor în fruntea celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al României.Academicianul Ionel Valentin Vlad, noul ales preşedinte al Academiei Române, a declarat că cel mai înalt for cultural şi ştiinţific al României trebuie să rămână un foarte bun sfătuitor şi să aducă speranţă oamenilor. „Noi suntem preocupaţi de ceea ce se întâmplă în societatea românească. Suntem preocupaţi de faptul că există atâtea controverse. Nu se poate stabili o solidaritate. Este prea multă divergenţă politică. (…) Academia trebuie să rămână un foarte bun sfătuitor, poate să realizeze această solidaritate în viaţa românească şi să aducă această speranţă oamenilor”, după cum a subliniat academicianul Ionel Valentin Vlad, conform Agenţiei Medifax. El a mai declarat că aceste alegeri pentru înalta funcţie au fost destul de dificile, pentru că cei care au candidat pentru această poziţie, contracandidaţii săi, sunt personalităţi de seamă în diverse domenii.
Întrebat despre zvonurile potrivit cărora influenţa Partidului Social Democrat (PSD) ar fi contat pentru alegerea sa ca preşedinte a Academiei Române, Ionel Valentin Vlad a menţionat că nu trebuie luate în considerare „astfel de fleacuri”, după cum afirmă adevărul.ro. „S-a făcut o conexiune foarte ciudată între mine şi o zonă politică. Academia n-are voie. Aceasta este o mare greşeală. Academia nu face politică. Indiferent cine guvernează. Ea este un bun sfătuitor, asta trebuie să se înţeleagă”, a mai spus noul preşedinte al Academiei Române.
În ceea ce priveşte noua „sarcină” pe care o are în calitate de preşedinte al Academiei Române, Ionel Valentin Vlad a precizat că este una foarte dificilă, legată de situaţia internaţională şi programele internaţionale. Fondurile provenite din programul «Orizont 2020» al Uniunii Europene, vor fi doar la nivelul anilor precedenţi, situaţia fiind aproximativ egală şi pentru sumele alocate de Academia Română la nivel intern. „În această situaţie este absolut clar că salariile, de exemplu ale tinerilor, vor rămâne relativ mici, dacă nu vom reuşi să mobilizăm alte fonduri. De exemplu, fonduri din proiecte europene, fondurile europene nerambursabile – va fi singura posibilitate de a obţine fonduri pentru a realiza noi instalaţii, pentru a avea salarii mai mari pentru oamenii tineri, pentru a face angajări de tineri în institutele Academiei. Pe de altă parte, Academia este o instituţie foarte complexă. Aţi văzut discuţiile care au loc în societatea românească, sunt tot felul de discuţii, nu este deloc uşor ca să conduci o astfel de instituţie. Dar, un lucru pe care l-am trecut în planul meu de management şi anume proiecte orizontale, interdisciplinare, care să aibă o permanenţă în cercetarea din Academia Română şi care să privească teme de interes naţional major şi care împreună să formeze ramurele unui arbore frumos care să se cheme proiect de ţară. Acesta va fi un lucru care se va face. Este promisiunea mea”, a mai spus noul preşedinte al Academiei Române.
„Oricine ar fi, ar guverna, Academia va rămâne un bun sfătuitor. Un sfătuitor care va încerca ca să dea acestui conducător, ca şi poporului român, o speranţă, o soluţie care rezultă din cercetările care se fac în Academia Română, nu o poziţie personală a preşedintelui. În problemele care erau legate de Roşia Montană, am constituit un colectiv de cercetători care au lucrat zi şi noapte, timp de zece zile, ca să alcătuiască un document care, după aceea, a fost prezentat oficialităţilor noastre. A fost prezentat în Parlament. Aceasta este atitudinea noastră şi ea va rămâne în acest mod, va funcţiona în acest mod. (…) La mine se împletesc două lucruri: rigoarea din cercetarea fundamentală care există în institutele de cercetare ale Academiei Române şi rigoarea de inginer care nu acceptă ca să facă o construcţie care după aceea să se dărâme. Este responsabil de acest lucru. Deci, aceste două lucuri vor fi în acest mandat”, a ţinut să mai remarce noul preşedinte al Academiei Române.