Compania aeriană Wizz Air va avea prima cursă pe ruta Cluj-Napoca-Basel Mulhouse Freiburg (Elveţia), din data de 25 iulie. Această cursă aeriană va avea două zboruri săptămânale. Compania Vueling va opera zborul către Barcelona.De asemenea, compania Vueling va da startul zborurilor din Cluj către Barcelona, din luna iunie, potrivit comandatului Aeroportului Internațional Avram iancu din Cluj, David Ciceo. Un alt zbor, de această dată charter, va fi reluat din Cluj-Napoca, din data de 11 iunie. Este vorba de reularea destinației Egipt, operată de Nouvelair, companie cu care agenția de turism Kartago are contract. Kartago va avea, în această vară, câte un zbor pe săptămână către Tunisia, Turcia și Egipt.
„Suntem în negocieri cu o altă companie aeriană care este interesată să opereze zboruri din Cluj”, a declarat Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj, instituție de care aparține Aeroportul Avram Iancu.
În total, de pe aeroportul clujean decolează avioabe către 11 țări, din care 6 sunt destinații turistice. În total, din Cluj există 18 destinații regulate.