Echipa naţională de handbal feminin a României a câştigat, 31-25 (16-7), în faţa Ungariei, la Campionatul Mondial din China.Primul meci greu al României, din grupa C a Campionatului Mondial din China, a avut loc astăzi, împotriva eternei rivale, Ungaria. Fără Anita Gorbicz şi Katalin Palinger, maghiarele păreau mai vulnerabile ca niciodată, iar româncele nu puteau rata şansa de a se impune, mai ales că acest rezultat va conta pentru grupa semifinală. După un început de meci echilibrat, tricolorele s-au distanţat în a doua parte a primei reprize, iar la pauză au intrat cu nouă goluri avans, 16-7. La reluare, deşi handbalistele noastre au început destul de bine, au existat, apoi, şapte minute în care Neagu şi compania nu au marcat nici un gol. Unguroaicele au profitat şi s-au apropiat doar la două goluri, (20-18, min 43). Până la urmă, un ultim forcing al României a restabilit o diferenţă liniştitoare, astfel că meciul s-a terminat cu scorul de 31-25, o victorie care le va ajute pe românce în grupa semifinală, acolo unde au acumulat, deja, două puncte. În grupa C a mondialelor, România mai are de jucat miercuri, cu Tunisia şi joi, cu Norvegia.
Related posts
-
Catolicii de rit latin intră în Triduumul Pascal: Papa Leon al XIV-lea celebrează primul său Paște ca Pontif Roman
Credincioșii catolici de rit latin au intrat azi, în Joia Mare, în Triduumul Pascal: o perioadă... -
OVO by Cirque du Soleil: o incursiune unică în lumea fascinantă a insectelor
OVO by Cirque du Soleil te invită într-un univers spectaculos, unde insectele prind viață într-un ecosistem... -
AROBS anunță numirea lui Ștefan-Alexandru Frangulea în funcția de director financiar
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de...
