Investitorii canadieni sunt interesați de România, în ciuda boicotului proiectelor miniere din Munții Apuseni

Investitorii canadieni sunt interesați să își sporească prezența în România, în contextul liberalizării schimburilor economice dintre Canada și Uniunea Europeană. În prezent, cele mai importante afaceri canadiene din România sunt și cele mai controversate. Este vorba de proiectele miniere din Munții Apuseni, propuse de Roșia Montană Gold Corporation și de Deva Gold. Însă există un interes mare al oamenilor de afaceri canadieni și pentru domenii cum ar fi cel al producției industriale ori cel al IT-ului, a declarat la Cluj ambasadorul Canadei în România, Republica Moldova și Bulgaria, Joanne Lemay.Zona Transilvaniei se bucură de o mare atenție din partea investitorilor canadieni. Pe lângă controversatele proiecte miniere din Munții Apuseni, companiile canadiene sunt interesate de parteneriate și în domeniul producției industriale. Astfel, o firmă din Cluj a cumpărat o licență canadiană pentru producerea de trenuri de mare viteză, care ar urma să fie livrate pe piețele din România, din Balcani și din fosta Iugoslavie. Iar interesul oamenilor de afaceri canadieni este în creștere pentru România, a declarat la Cluj ambasadoarea regatului nord-american în România, Joanne Lemay.

Numărul companiilor canadiene înregistrate în Cluj este în creștere, însă valoarea capitalului investit este foarte mică, spune prefectul de Cluj, Gheorghe Vușcan. ”Există 49 de companii cu capital canadian în județul Cluj, însă valoarea capitalului investit este doar 100.000 de euro”, a spus prefectul din Cluj.

Dinamica raporturilor economice dintre România și Canada ar putea fi influențată în sens pozitiv, de eliminarea vizelor pentru cei care călătoresc în cele două state. Un alt factor care ar putea contribui la dinamizarea relațiilor economice bilaterale este reprezentat de numeroasa comunitate românească din regatul nord-american. În Canada, trăiesc câteva sute de mii de români, care au emigrat peste Oceanul Atlantic în diferite perioade istorice. Mulți dintre români sunt stabiliți în regiunea francofonă a Canadei, care are un profil cultural foarte apropiat de cel european.

Related posts

Leave a Comment