Care sunt principalele direcţii ale strategiei de dezvoltare a Clujului

Primarul Clujului, Emil Boc, a prezentat, în cadrul conferinţei Cluj Business Days, principalele direcţii ale strategiei de dezvoltare a Clujului pentru perioada bugetară 2014 – 2020. Astfel, noua strategie va reflecta transformarea Clujului dintr-un oraş al marii industrii, precum cea reprezentată de fostul CUG, într-un oraş al serviciilor.Concret, economia Clujului se va baza pe dezvoltarea IT-ului, a serviciilor financiar-bancare, a sănătăţii şi a serviciilor academice. De asemenea, municipalitatea va avea ca prioritate extinderea transportului public la nivelul întregii zone metropolitane, dar şi o politică fiscală unitară în această zonă, precum şi o strategie comună de atragere a investitorilor.

Principala ţintă asumată de Emil Boc este ca, în această perioadă, calitatea serviciilor din Cluj să o depăşească pe cea din Bucureşti. „Vrem ca Clujul să devină un oraş în care să te simţi acasă, în care să îţi poţi dezvolta o afacere şi în care să revii oricând cu plăcere”, a spus primarul Emil Boc.

Pentru a transforma Clujul într-un pol real de dezvoltare regională, primarul Emil Boc a declarat că va continua liniile care presupun acordarea de facilităţi fiscale. Astfel, proprietarii de clădiri verzi vor beneficia în continuare de reducerea de 50 la sută la plata taxelor şi impozitelor locale. De asemenea, companiile, dar şi persoanele fizice aflate în dificultate, care îşi achită datoria principală faţă de Primărie vor beneficia de ştergerea majorărilor de întârziere. O altă linie va fi cea a transparenţei din administraţia publică locală. Emil Boc a menţionat iniţiativa care se referă la publicarea pe site-ul Primăriei a tuturor licitaţiilor şi a achiziţiilor directe realizate de municipalitate.

În premieră, Emil Boc a anunţat că viitorul Cluj Innovation City va fi construit pe un teren deţinut de Primărie. Este vorba de un soi de Silicon Valley românesc, care va promova conceptul de oraş a creaţiei, dedicat inovaţiei şi unor domenii economice precum IT-ul.

Primarul a mai menţionat demersurile care vor începe pentru construirea viitoarei centuri de sud a oraşului, dar şi a drumului rapid care va lega Autostrada Transilvania de sensul giratoriu din zona Cora. În paralel, urmează finalizarea proiectelor deja începute, de la construirea Centrului Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative la Centrul Cultural Transilvania, ce include sediul Filarmonicii, ori construirea Spitalului Regional de Urgenţă.

Related posts

Leave a Comment