Viceprimarul PDL al Clujului, Gheorghe Șurubaru, este acuzat de incompatibilitate. Președintele PSD Cluj-Napoca, subsecretarul de stat Mircea Jorj, a prezentat o serie de documente, inclusiv un extras eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, din care rezultă faptul că Gheorghe Șurubaru ar avea calitatea de administrator al societății Eurodivers SRL.Este vorba de o firmă de consultanță, înființată în anul 2006, unde administrator este, de asemenea, soția lui Gheorghe Șurubaru. Mircea Jorj spune că, potrivit legii, Gheorghe Șurubaru ar fi trebuit să renunțe în termen de 15 zile la calitatea de administrator al companiei private. El a adresat trei sesizări, una către Primăria Cluj-Napoca, alta către Prefectura Cluj și alta către Agenția Națională de Integritate. Mircea Jorj îi cere prefectului Ioan Vușcan să constate încetarea de drept a mandatului viceprimarului PDL. De asemenea, subsecretarul de stat al PSD a adăugat că este posibilă și angajarea răspunderii penale a lui Gheorghe Șurubaru, deoarece nu și-a trecut în declarația de interese calitatea de administrator la firma în cauză. Mircea Jorj a declarat că, în opinia sa, principala vină pentru această situație i-ar reveni primarului Emil Boc, care nu ar ști să își aleagă colaboratorii. Viceprimarul Gheorghe Șurubaru a fost că, în acest moment, nu este administratorul nici unei firme.
Related posts
-
Instanțele judecătorești din Cluj, sufocate cu dosare
Instanțele judecătorești din Cluj se confruntă cu un grad foarte mare de încărcare. Acesta a crescut... -
SportinCluj: Ioan Ovidiu Sabău propune un fotbalist al Universității Cluj pentru echipa națională
Fostul antrenor al Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, crede că unul dintre mijlocașii pe care i-a... -
Cluj-Napoca: Eveniment internațional dedicat tehnologiilor de apărare și securității cibernetice
Comunitatea națională și internațională a securității și tehnologiei se reunește într-un eveniment strategic dedicat tehnologiilor de...
