Prima livadă pedagogică din Cluj-Napoca a fost plantată azi. La eveniment au participat circa 60 de persoane, reprezentate de personalul Grădiniței Așchiuță, de părinții și de copiii care frecventează această instituție de învățământ, de fetele instituționalizate în casa de tip familial Maria Gabriel, dar și de voluntari ADESCO.Livada pedagogică este finanțată de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, cu suma de peste 6.300 de lei. Livada pedagogică este situată în curtea Liceului Energetic, iar titlul proiectului este ”Mărul nu crește la supermarket”. Azi au fost plantați 20 de pomi fructiferi, 40 de copaci tuia, precum și plante ornamentale. Copiii și părinții lor au pregătit, de asemenea, terenul pentru plantarea de flori și pentru însămânțarea de gazon. În livadă au fost amplasate și cinci căsuțe de joacă. În continuare, copiii și personalul pedagigoc vor planta florile și vor picta aceste căsuțe de joacă cu vopseluri ecologice. Aceste activități sunt programate săptămâna viitoare.
Related posts
-
De ce se dezvoltă rapid învățământul dual în județul Cluj
Învățământul dual se dezvoltă în județul Cluj cu ajutorul companiilor private. Unele dintre școli au optat... -
Cum se luptă Clujul cu lipsa locurilor din creșe
Cererea pentru locuri în creșe și grădinițe se menține constant mai mare decât oferta, în Cluj-Napoca,... -
NewsEdge: Sclavia sexuală a copiilor, legalizată de către regimul taliban prin apartheid-ul de gen
Regimul taliban din Afganistan a transformat țara într-un „iad pe pământ” pentru femei și fete, la...
