PPMT a trebuit să se lupte cu monopolul politic instaurat de UDMR în ultimii 23 de ani, dar și cu dificultățile inerente organizării unui nou partid, a declarat președintele acestei formațiuni, Tibor Toro. El a spus participanților la Congresul acestei formațiuni care are loc la Cluj-Napoca, faptul că, deși PPMT nu a reușit să depășească pragul electoral, rezultatele obținute au arătat o creștere semnificativă a numărului susținătorilor.Astfel, dacă la alegerile locale, candidații PPMT au obținut 44.000 de voturi, la alegerile parlamentare, numărul acestora s-a dublat, a spus Tibor Toro. El a făcut și un raport al rezultatelor obținute de PPMT la alegerile de anul trecut. Astfel, acest partid a reușit să creeze 14 organizații județene în cele 16 județe din Transilvania și Banat. PPMT a intrat în Consiliile Județene din Harghita și Covasna, are doi primari, a susținut doi primari independenți și a obținut șapte viceprimari. Acest partid are 235 de consilieri locali. La alegerile parlamentare, PPMT a avut 80 de candidați pentru Parlamentul României.
Related posts
-
RIVUS transformă fosta platformă Carbochim într-un nou centru cultural și de divertisment din Cluj-Napoca
RIVUS, cel mai mare proiect de regenerare urbană aflat în dezvoltare în România, schimbă radical imaginea... -
SportinCluj: Cine este fotbalistul cu două diplome care a învățat româna la 2 ani
Într-o lume a sportului rege în care performanța sportivă e pusă pe prim plan, atacantul dinamovist... -
Universitatea Cluj a câștigat partida cu FC Botoșani
FC Universitatea Cluj a îndulcit eliminarea din cupele europene cu ajutorul unei victorii în fața FC...
