„Vrajitorii sintetizatoarelor” se întorc la Bucureşti: Peste 40.000 de fani îi aşteaptă cu sufletul la gură!

Legendara trupă britanică Depeche Mode revine în România, la şapte ani de la primul şi singurul concert susţinut până acum în Capitală. Concertul din Bucureşti, care este programat pe 15 mai, este parte a unui turneu european care va debuta pe 7 mai, la Tel Aviv.Peste 100 de milioane de albume vândute în toată lumea, mai bine de 30 de ani de carieră şi 12 materiale discografice. Pe scurt, acestea sunt principalele cifre care apar în dreptul celebrei formaţii născute în localitatea britanică Basildon, în 1980. Nici până azi, specialiştii nu s-au pus în totalitate de acord în privinţa curentului în care ar putea fi încadraţi cei de la Depeche Mode. Dacă specialiştii nu au căzut de acord în totalitate în privinţa stilului, britanicii au marcat cu siguranţă o etapă aparte în istoria muzicii. Indiferent dacă au reprezentat curentele electro synth, new wave, synthpop sau, pur şi simplu muzică electronică, influenţele rock, dark romance, blues, grunge sau dance sunt evidente şi au marcat diverse etape din parcursul celor trei muzicieni. David Gahan, Martin Gore şi Andy Fletcher constituie un trio de mare succes, dar nu trebuie uitat nici Alan Wilder, care şi-a lăsat din plin amprenta asupra stilului trupei înainte de a se retrage în plină glorie, în 1995. De altfel, golul lăsat prin plecarea acestuia nu a fost umplut nici până azi, chiar dacă foştii săi colegi au apelat la numeroşi muzicieni profesionişti pentru diverse colaborări.
Martin, David şi Andy vor concerta pe 15 mai la Bucureşti pentru a doua oară. Biletele puse în vânzare se epuizează cu repeziciune, cu atât mai mult cu cât Depeche Mode continuă să fie iubiţi în România de numeroşii fani care au crescut cu muzica lor. Organizatorii estimează pe un public numeros, iar peste 40.000 de tichete au fost puse în vânzare. Biletele pot fi cumpărate în continuare de pe site-ul Myticket.ro.

Related posts

Leave a Comment