Celebrarea Zilei Naţionale a României în Episcopia greco-catolica de Cluj-Gherla


Sărbătoarea Marii Uniri – Ziua Naţională a României, va fi întâmpinată în parohiile Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, prin oficierea unor slujbe de comemorare a înfăptuitorilor României Mari şi prin rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu, pentru împlinirea marelui vis de sute de ani al românilor, de a fi „o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu şi pe credinţa poporului Său” (Episcop Dr. Iuliu Hossu).

Sâmbătă, 1 decembrie 2012, de la ora 9h00, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, PS Dr. Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, va celebra Sfânta Liturghie dedicată marii sărbători a românilor.
Totodată, o delegaţie a Eparhiei de Cluj-Gherla va participa, împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, la ceremonialul militar de la Monumentul lui Avram-Iancu, unde va fi depusă o coroană de flori în memoria cinstiţilor înaintaşi care au luptat cu eroism pentru ca acest ideal al unităţii să devină realitate.

La finalul Jertfei Liturgice din Catedrala Episcopală, va fi redată şi în acest an înregistrarea cu vocea Vestitorului Unirii, Episcop Dr. Iuliu Hossu, cel care şi-a dedicat întreaga viaţă lui Dumnezeu, Bisericii şi Neamului românesc. Programul de la Catedrală va continua, la ora 10.00, printr-un Te Deum, oficiat de mai mulţi preoţi din parohiile clujene.Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, cel ce va deveni primul Cardinal al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, împreună cu Episcopul de Cransebeş Miron Cristea, viitor Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, au dus mulţimilor adunate în 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia, vestea întemeierii României Mari. Episcopul Iuliu Hossu este cel ales pentru a da citire Declaraţiei Unirii.
Vocea Vestitorului Unirii ajunge până la noi din domiciliul forţat unde se afla, la Mănăstirea ortodoxă Căldăruşani, printr-o înregistrare făcută în anul 1970, în ultimele sale săptămâni de viaţă. Cităm din înregistrare: „Înainte de a da citire acestei hotărâri, mângâietoare şi fericitoare pentru neamul nostru, am rostit câteva cuvinte, aş spune, o doxologie sub inspiraţia momentului. Şi aşa, sunt fericit că mi se dă prilejul ca să rămână pentru posteritate, aşa cum l-am rostit atuncia la 32 de ani, al doilea de episcopat, şi acuma să le rostesc la trăirea al celui de-al 85-lea an al vieţii, cu glasul scăzut, dar cu neîmbătrânită dragostea de atuncia.
Am început dar, aşa: ”

Membru al delegaţiei care duce la Bucureşti Hotărârea de Unire cu Patria mamă, gazdă a familiei regale în mai 1919 la Gherla, Senator de drept în Parlamentul României, Episcopul Dr. Iuliu Hossu a fost, nu doar în perioada interbelică, una dintre marile personalităţi ale românilor din secolul XX, propus spre canonizare, la Vatican, alături de alti sase episcopi greco-catolici români morti in faimă de martiri in inchisorile sau tinuti in domicilii fortate de către regimul comunist.

Related posts

Leave a Comment