Circa 30 de sindicaliști din cadrul CNS Cartel Alfa au pichetat Prefectura Cluj. Sindicaliştii au vrut să îşi manifeste nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate decise la nivel european, dar şi faţă de tergiversarea modificării Legii Dialogului Social.Liderul CNS Cartel Alfa Cluj, Valentin Ilcaş, a declarat că protestul legat de adoptarea măsurilor de austeritate este şi o formă de solidarizare cu Confederaţia Europeană a Sindicatelor. La rândul său, preşedintele Camerei Federative a Medicilor Cluj, Victor Eşanu, a afirmat că sindicaliştii sunt extrem de nemulţumiţi de întârzierea modificării Legii Dialogului Social, promisiune care a fost făcută de reprezentanţii USL în primăvară şi care a fost motivul pentru care sindicaliştii au abandonat neutralitatea politică şi i-au sprijinit pe candidaţii USL la alegerile locale.
Related posts
-
Postul Adormirii Maicii Domnului la ortodocși: Perioada, semnificații, tradiții și recomandări pentru o alimentație echilibrată
Credincioșii ortodocși din județul Cluj și din întreaga țară intră din 1 august în Postul Adormirii... -
Dezinsecție pe domeniul public din Jucu: Unde și când vor acționa echipele de intervenție
Primăria comunei Jucu a anunțat că, în perioada 30 iunie – 2 iulie 2026, se vor... -
Lions Club Transilvania extinde programul „Bursele Lions” la elevi și studenți din Cluj-Napoca
Inițiativa a pornit în anul 2021, la propunerea regretatului profesor Anton Ionescu — fost senator, deputat...
