Ioana Băsescu, posibil PARLAMENTAR


Fiica mai mare a preşedintelui Băsescu ar putea deveni senator sau deputat. Surse din cadrul PDL susţin că Ioana Băsescu se pregăteşte să candideze pentru un mandat de parlamentar, în colegiul din Cluj.


Primul contact al Ioanei Băsescu cu politica a avut loc anul trecut, atunci când fiica preşedintelui a înregistrat marca Mişcarea Populară. Presa a scris la acel moment că noua formaţiune politică va fi de fapt „partidul lui Băsescu.”
Ioana Băsescu, de profesie notar, şi-a anunţat vara aceasta intenţia de a se înscrie în partidul condus de Mihail Neamţu, Noua Republică. De altfel, Neamţu este unul dintre semnatarii noii alianţe România Dreaptă, din care face parte şi PDL.
Membrii organizaţiei de Cluj a PDL au declarat că vineri va avea loc o şedinţă politică în care s-ar putea tranşa subiectul candiadaturii Ioanei Băsescu. Până în prezent, preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, nu a putut fi contactat.

Related posts

Leave a Comment