
35 de țări participante, 130 de filme, mare parte dintre acestea înscrise în competițiile de scurt sau lung metraj dar și în secțiunea specială dedicată producțiilor realizate de academiile de film, peste 100 de invitați din industria filmului românesc și străin, zeci de evenimente conexe (workshop-uri, expoziții, piese de teatru, spectacole stradale). Acestea sunt în cifre numai câteva dintre surprizele pregătite de Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2012.
Două jurii de specialitate, unul pentru filmele de scurtmetraj iar celălalt pentru filmele de lung metraj vor acorda premiile festivalului. Nu valipsi nici Premiul de Excelență acordat unei personalități a cinematografiei românești.
Pentru că secțiunea specială dedicată studenților de la academiile de film s-a bucurat de mult succes la ediția precedentă, tinerii cineaști din întreaga lume vor avea ocazia și în acest an să se întâlnească la Cluj-Napoca, să-și prezinte producțiile, să schimbe idei cu colegiilor din țările invitate la festival și să interacționeze cu specialiștii din industria cinematografică.