Reprezentanții principalelor organizații studențești s-au întrunit în cadrul unui forum la Cluj. Liderii studenților lucrează la un proiect de modificare a Legii Educației. Acest proiect se referă la creșterea șanselor de angajare a studenților și a tinerilor absolvenți, la finanțarea învățământului superior și la creșterea gradului de democrație în universități. Potrivit liderului Organizației Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, Andreea Petruț, ar fi necesar ca studenții să aibă un cuvânt mai greu de spus la desemnarea rectorilor.La rândul ei, vicepreședintele Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Delia Gologan, este de părere că noul proiect trebuie să prevadă o folosire mai înțeleaptă a banilor alocați învățământului superior. Noul proiect va trebui să crească șansele tinerilor absolvenți să lucreze în România, spune președintele Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Daniela Alexe. Ea spune că tot mai mulți absolvenți de Medicină pleacă la rezidențiat în țări din Occident, pentru că salariul pe care îl primește un rezident, de 600 de lei pe lună, nu este deloc stimulant. Noul proiect de lege ar urma să fie prezentat, peste câteva săptămâni, reprezentanților Ministerului Educației.
Related posts
-
UpNews: Peste 4 000 de elevi clujeni, admiși la liceu
Peste 4.000 de absolvenți ai claselor a VIII-a din județul Cluj au fost repartizați computerizat în... -
De ce ezită românii să cumpere carne, fructe și legume de pe internet
Pandemia de COVID-19 a schimbat radical modul în care europenii își fac cumpărăturile. În doar câțiva... -
SportinCluj: CFR a transferat un dublu campion cu FC Porto
CFR Cluj a transferat un dublu campion al Portugaliei, cu FC Porto. Este vorba de mijlocașul...
