Rusia şi China au blocat prin veto sâmbătă un proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate al ONU de condamnare a represiunii sângeroase din Siria, relatează Agerpres.Acest proiect de rezoluţie, care a fost susţinut de celelalte 13 ţări din Consiliu, exprima ‘sprijinul’ pentru planul Ligii Arabe de realizare a unei tranziţii democratice în Siria şi denunţa încălcările drepturilor omului comise de regimul sirian. Este a doua oară când Moscova şi Beijingul blochează astfel un proiect referitor la Siria, potrivit www.romanialibera.ro.
Ambasadorul francez Gérard Araud a denunţat în faţa Consiliului acest ‘dublu veto’, vorbind de ‘o zi tristă pentru acest Consiliu, pentru sirieni şi pentru prietenii democraţiei’.
Amintind masacrarea locuitorilor din Hama în 1982, sub preşedintele Hafez el-Assad, şi pe cel din noaptea trecută, de la Homs, el a adăugat: ‘oroarea este ereditară în Damasc’.
Potrivit opoziţiei siriene, peste 230 de civili au fost ucişi în bombardamentele armatei siriene asupra oraşului Homs, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Damascul a dezminţit că ar fi bombardat acest oraş, afirmând că civilii fuseseră omorâţi de ‘bande înarmate’.