Am fost “sus” la Roşia de trei ori în ultimele 5 luni. Prima dată, prin august, 2011, cu trei clujeni, toţi reporteri, mult mai tineri decât mine. Nu mai văzusem Valea Arieşului de 30 de ani.Voiam să le transmit cum, elev fiind, ne-am dus “în sus cu mocăniţa”, cum simţeam şi acum mirosul de cărbune, fumul de la locomotiva micuţă ca de jucărie, cum ne jucam pe marginea căii ferate, cum ne opream în M. Viteazu, Buru, Lungeşti, Vidolm. Îmi era ruşine să le spun că acum nu mai este nimic. Din loc în loc lipsea calea ferată. Încercam în faţa lor să maschez neputinţa neamului din care mă trag şi eu şi ei. Nu mi-a reuşit. Erau bărbaţi în toată firea, bine pregatiţi profesional, ei înşişi deja părinţi. Visam cu voce tare că “dacă ar fi o autostradă de la Turda la Abrud”… “Este doar un vis”, zic ei. “Dar dacă acest vis ar fi preluat de un neamţ, şi transpus în realitate”, continui eu. “Hei”, îmi răspund ei. “Nu ar lăsa Bucureştiul să se finalizeze. Acolo, la Bucureşti, trebuie dat şpagă”, îmi raspund ei. Am tăcut. Tac şi acum. Oare până când, noi ardelenii, vom continua să tăcem…?
Related posts
-
Cât de independente erau femeile în Sparta
Femeile spartane erau cunoscute în Grecia antică pentru libertățile lor neobișnuite în comparație cu alte femei... -
De ce i-au masacrat ortodocșii pe catolici la Constantinopol
Masacrul Latinilor din aprilie 1182 a fost uciderea a mii de catolici italieni în Constantinopol de... -
Cum a gestionat Franța războiul de nouă ani din secolul XVI
Războiul de Nouă Ani (1688–1697) a fost un conflict major între Franța și Marea Alianță, condusă...