Clujenii vor avea privilegiul să urmărească, duminică, de la ora 18.30, un spectacol deosebit. Este vorba de ”Mirajul dansului”, în care vor evolua doi tineri, care reprezintă cele mai mari speranțe ale școlii de balet a Operei de Stat din Viena. Cei doi tineri balerini se numesc Natacha Mair și Jakob Feiferlik. Ei studiază la școala condusă de celebra balerină clujeancă Simona Noja, fosta prim-balerină a celebrei opere vieneze.
Iată un spectacol vienez al Simonei Noja:
Spectacolul este realizat de maestrul Vasile Solomon, cel care a cizelat și talenmtul Simonei Noja. De altfel, cunoscuta balerină este implicată pentru prima oară într-un spectacol montat la Cluj, în ultimii 20 de ani. Simona Noja a mărturisit că ar fi vrut să vină să evolueze în orașul său, însă nimeni nu a invitat-o până acum.
Mai mult, celebra balerină a declarat că, atunci când a aflat că fostul său profesor a preluat conducerea ansamblului de balet al Operei clujene, primul său sentiment a fost bucuria că se va putea întoarce la Cluj, pentru a contribui la ridicarea nivelului baletului din capitala Transilvaniei.
