În perioada administrației George Bush o atare poziție era inacceptabilă, doar că, potrivit opiniei mai multor observatori, un argument indirect al faptului că Administrația lui Barac Obama de-facto a recunoscut CSI-ul ca pe o sferă a dominației, dar nu exclusivă a Rusiei, ne servește politica ”restartării”. Până la ora actuală această politică în mod practic a renunțat la o avansare a intereselor americane în Eurasia. Inclusiv în chestiunea menținerii echilibrului militar-politic, a renunțat la condițiile egale de accedere spre resursele naturale din spațiul postsovietic, dar și la dezvoltarea transparenței, democrației și a piețelor libere în baza legilor din aceste state.
Și se manifestă așa deoarece politica externă a Administrației este bazată pe calcul priorităților funcționale (dezarmarea, retragerea trupelor din Afganistan), și a abordărilor instituționale (ONU, Curtea Internațională de Justiție). Președintele și cei mai apropiați colaboratori ai săi nu posedă nici experiență, nici cultura în geopolitica tradițională și în geoeconomie, ceea ce le îngreunează și le slăbește orientarea strategică în politica externă.
Spațiul postsovietic constituie un bun exemplu( similar Orientului Mijlociu). Odată cu restartarea președintele Obama a micșorat profilul întâlnirilor sale cu șefii de state din spațiul postsovietic, ceea ce constituie un mesaj clar cu privire la minimalizarea implicației americane în această regiune. Spre exemplu, președinții Aliev, Karimov, Saakașvili și Yanukovici la diferite etape și-au exprimat frustarea că le vine greu să aibă o audiență scurtă cu Obama.
Vicepreședintelui Joe Biden i s-a încredințat „portofoliul” CSI. Cu toate acestea este evident că foloasele de la politica restartării pentru SUA se limitează la sprijinul pe care Rusia îl oferă pentru Afganstan și la acordul de control al înarmărilor START-3, ceea ce pentru Obama nu este puțin, întrucât START constituie esența politicii de dezarmare, iar retragerea din Afganistan reprezintă componenta geopolitică de bază a politicii externe a SUA. Cu toatre acestea, mulți din Washington cred că Rusia ar fi oferit sprijin pentru Afganistan și ar fi semnat acordul pentru aramamentul strategic și fără concesiunile făcute de SUA în Eurasia.
Vechile elite istorice și cercurile prorusești din țările postsovietice cu prudență se manifestă față de SUA. O asemenea percepție, masificată de mass-media și campaniile de dezinformare, ajută Moscovei să obțină ceea ce și-a dorit, pentru că politica restartării, în esență, a micșorat influența americană în Eurasia, dar și, într-o măsură mai mică, în Europa Centrală și de Est.
Rusia astăzi își extinde și își consolidează bazele militare și obiectivele militar-industriale din Republica Moldova, Ucraina, Abhazia, Tadjikistan și Kârgâzstan. Mai mult de atât, Moscova întreprinde eforturi de schimbare a regimului din Georgia și utilizează presiunea economică pentru a lua sub control compania de gaze și gazoductele Belorusiei ca pe un pas care ar oferi posibilitatea unificării acestei țări la Federația Rusă.
Politica Moscovei în continuare este constituită pe menținerea influenței rusești în politica și economica vecinilor. Totodată, contrar declarațiilor oficiale care relevă viceversa, Moscova neobosit lucrează asupra faptului ca să preseze și să elimine Statele Unite din Asia Centrală, cu toate că aceste țări din regiune sprijină SUA și NATO în acțiunile sale de pe teritoriul Afganistanului, ceea ce corespunde intereselor Federației Ruse și a aliaților săi din Asia Mijlocie, care nu dețin resurse pentru un conflict prelungit cu mișcarea Taliban și cu alte organizații islamice radicale.
Cu toate că administrația NATO într-un mod laudativ a depus eforturi consderabile în vederea întăririi capabilităților de apărare a țărilor Baltice, acțiunile sale îs insuficiente în CSI. În condițiile în care lipsește o politică consecventă a SUA în CSI în această largă regiune există probabilitatea ca ea să sufere de o destabilizare.
Este limpede că luând în calcul însemnătatea statelor postsovietice, Washingtonul are nevoie de o nouă abordare în politica externă pentru Eurasia. Statele Unite trebuie să-și activizeze eforturile în spațiul postsovietic, urmărindu-și propriile sale interese naționale. Administrația trebuie să înțeleagă că elaborarea unei politici legate și consecvente având ca scop consolidarea suveranității și securității țărilor din CSI ține de interesele SUA, iar acest lucru trebuie să aibă loc fără ca să se intre într-o confruntare dură cu Moscova.
O reducere a bugetului din sfera militară și a diplomației SUA va provoca o reevaluare în politica externă a SUA în general și în spațiul postsovietic în particular. Statele Unite trebuie să-și extindă relațiile sale diplomatice și economice cu țările suverane din Europa de Est și Caucaz, în special cu Ucraina, Azerbaidjan și Georgia, dar și cu Kazahstanul, Turkmenistanul și Uzbekistanul.
Washingtonul trebuie să sprijine reformele complexe, orientate pe minimalizarea corupției, consolidarea institutelor statului și a societății civile, crearea condițiilor de sporire a economiei și a investițiilor. Din aceasta vor câștiga toți. Deasemenea se cere să fie sprijinită politic diversificarea energetică și să se facă integrările regiunii pe piețele energetice mondiale, să aibă loc construcirea de gazoducte dinspre Orient spre Occident din regiunea Caspică.
În interesul SUA constă și apărarea suveranității și integrității teritoriale ale statelor în conformitate cu normele dreptului internațional, concomitent trebuie să fie jucat un rol activ în medierea diferendelor din Transnistria și din Caucazul de Sud.
Indubitabil, scopul geopolitic prioritar al SUA în continuare constă în prevenirea și neadmiterea restabilirii imperiului eurasiatic, că este sub egida Rusiei sau a Chinei, și revizuirea ordinii internaționale în Eurasia, apărută după războiul rece. Mai mult ca atât, dacă nu vor fi investite resursele necesare astăzi, atunci prin apariția unei crize ordinare, costurile garantate pentru depășirea acesteia vor fi mult mai avansate, decât investițiile pe care America poate să le facă în momentul de față. Întotdeauna profilaxia costă mai ieftin, decât tratamentul”.
