Invingatorii si invinsii deopotriva aveau in carca datorii masive si se vedeau presati sa-i compenseze pe cei care alesesera sa se sacrifice. Orice drum catre normalitate era blocat, comertul si creditarea erau inghetate, productia era „moarta” din cauza lipsei materiei prime, iar forta de munca lipsea si ea.
Mecanismul economic al Europei trebuia deblocat, insa oamenii de stat care se intalneau la Paris inca mai credeau ca solutia va veni prin retrasarea granitelor.
Copilul-minune
„Foametea aduce bolsevismul”, semnala un general englez. In Paris se vorbea deja ca Viena, plasata intre doua capitale „rosii”, va cadea si ea in aceeasi groapa.
In aprilie, mii de oameni, fosti muncitori in fabrici, agitatori platiti, fosti soldati, se aduna pe bulevardul Ringtrasse al Vienei. Milita reuseste cu greu sa imprastie aceasta adunare.
In timp ce strazile Vienei fierb, guvernul falit al vechii republici austriece, inconjurat de state ostile si amenintat de revolutie, trebuie sa se intalneasca. Scopul celui mai tanar membru, ministrul de finante Joseph Schumpeter, este sa alcatuiasca un plan de redresare economica.
Schumpeter credea ca o Austrie micsorata ar avea sanse mai mari de redresare. Cat timp antreprenorii vor putea sa-si deschida firme si sistemul financiar va functiona eficient, societatea se putea regenera.
Cat timp aliatii si tarile vecine nu vor pune piedici in calea exporturilor austriece, Schumpeter nu vedea motive sa nu creada intr-o revenire a Vienei.
Ministrul austriac de externe avea alt punct de vedere. „Schumpeter are propriile intrigi. Nu voi lua nicio actiune momentan, dar dupa concluziile tratatului de pace de la Paris, demisia acestuia va fi inevitabila”.
Optimistul
John Manyard Keynes, delegat britanic al Paris si totodata cel care primise telegrama continand planul lui Schumpeter, avea propriile nepotriviri cu viziunea guvernului propriu. Desi aflat relativ la inceputul carierei sale, era deja expert in finante si „unul dintre cei mai influenti oameni din umbra”, asa cum l-a numit biograful sau.
