Sala de spectacole a Cercului Militar din Cluj-Napoca va găzdui cea de-a IV-a ediţie a festivalului-concurs de muzică folk pentru tineri, „Invitaţie la Castel”.Evenimentul va avea loc în perioada 4-5 noiembrie, iar în fiecare seară spectacolele vor începe la ora 18:00. Cei care s-au ocupat de organizarea acestuia sunt Asociaţia de Tineret „Concilium”, Asociaţia “Modus Vivendi” , în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi cu Cercul Militar Cluj-Napoca. Spectacolele au drept scop promovarea muzicii folk în rândul tinerilor, descoperirea de noi talente, oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber şi implicarea tinerilor în organizarea şi desfăşurarea unui eveniment cultural-artistic. Spre deosebire de anul trecut, când la festivalul-concurs “Invitaţie la Castel” au participat doar liceeni, în acest an segmentul de tineri vizaţi s-a lărgit, iar vârsta concurenţilor este cuprinsă între 15 şi 23 de ani. Pe scena Cercului Militar vor urca şi artiştii consacraţi pentru a susţine recitaluri. Astfel, clujenii iubitori de folk vor avea ocazia să-i revadă pe Emeric Imre, Ioan Onişor, Silvan Stâncel, Ducu Hotima, Florin Toloargă, Mishu Călian, Neli Biriş şi Ionuţ Mangu. Intrarea va fi liberă.
Related posts
-
Mitul lui Dracula, ”cârlig” pentru turiștii străini
Tot mai multe agenții de turism din străinătate promovează rute legate de romanul Dracula, al scriitorului... -
Singurul instrumentist român câștigător al medaliei de aur în cadrul Concursului Internațional Ceaikovski, în concert la Cluj
Vineri, 17 aprilie 2026, începând cu ora 19:00, publicul meloman este invitat în sala de concert... -
Proiect fotografic cu alură de film detectiv, al regizorului Dan Curean, la Muzeul de Artă
Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 15 aprilie – 3 mai 2026, expoziția „Din intimitatea...
