Reorganizarea administrativă scoate bani din buzunarul cetăţenilor

Reorganizarea administrativă a ţării va avea consecinţe directe şi asupra cetăţenilor, care vor trebui să plătească schimbarea actelor de identitate. Costurile pe care le-ar implica schimbarea s-ar ridica la 600-700 de lei, spune Victor Ponta, în timp de Liviu Dragnea apreciază că ar fi mult mai mari.”La USL am încercat să vedem care sunt costurile pentru populaţie ale reformei administrative. Calculele noastră arată că, la preţurile actuale, fiecare cetăţean va trebui să plătească între 600 şi 700 de lei”, a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta.
La o populaţie de 22 milioane de locuitori, conform calculelor USL, se poate ajunge la o factură de 3,5 miliarde de euro – costuri totale pentru populaţie, după apariţia regiunilor. Printre documentele care vor trebui reînnoite se numără cartea de identitate, permisul de conducere şi actele de cadastru.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat însă, pentru Gândul, că este posibil ca aceste costuri să fie mai mari. „Distanţa dintre locuitorii unei regiuni şi municipiul reşedinţa de regiune va creşte considerabil. În loc să meargă până la Alexandria, un locuitor din Videle poate fi nevoit să meargă până la Călăraşi, dacă acolo va fi stabilită reşedinţa regiunii. Exemplul poate fi multiplicat în toată ţara. În loc ca administraţia să fie mai aproape de cetăţean, ea se îndepărtează. Aceasta va genera costuri în plus pentru fiecare locuitor”, a precizat Dragnea.
Subiectul reorganizării administrative se află pe masa Guvernului, şedinţă la care participă şi Traian Băsescu. Preşedintele a cerut Executivului să analizeze reorganizarea administrativă în opt judeţe, deoarece actualul sistem este ineficient şi generează corupţie.

Related posts

Leave a Comment