Deseori, mă întreb cum a trăit lumea, fără celulare, internet şi automobile? Îmi pare că era mai calmă şi mai răbdătoare, nefiind supusă bombardamentului informaţional de azi.Ştirile veneau pe calea undelor şi prin intermediul ziarelor, veştile prin scrisori, iar distanţele nu se volatilizau în spaţiul virtual. Oamenii erau sedentari, astfel că o călătorie de la sat la oraş, şi invers, se transforma într-un adevărat eveniment. Din această pricină, în satele ardeleneşti, s-a păstrat sintagma potrivit căreia, “Cine merge la Cluj, doarme în tindă”, adică pleacă la drum, cu noaptea în cap. Chiar şi după dezvoltarea reţelelor de transport, bunicul respecta cu sfinţenie acest “postulat”. Când rămânea la noi până a doua zi, la trenul de dimineaţă, se trezea la ora 3 din noapte şi pornea spre gara aflată la 15 minute de mers pe jos. Mama îl întreba “Unde mergi tată, la ora asta?”, iar el răspundea invariabil: “La gară! Că nu stă trenu’ după mine! Să rămâneţi cu bine şi la bună vedere!”
