Noul antrenor al CFR-ului spune că a venit să facă performanţă şi nu se gândeşte că va fi dat afară în cazul în care va reuşi acest lucru.Jorge Costa a fost prezentat oficial drept noul antrenor de la CFR Cluj, o echipă la care are drept obiectiv cucerirea titlului de campioană, a Cupei României şi a Supercupei. Dacă va reuşi acest lucru, foarte probabil va fi dat afară de către finanţatorul Arpad Paszkany, care a anunţat că următorul antrenor care va lua eventul va părăsi echipa. „Eu am venit să lucrez la CFR şi asta este treaba mea, nu să ascult la ce zice patronul. Am vorbit cu toţi jucătorii, am stabilit şi cu conducerea fotbaliştii de care am mai avea nevoie şi aşteptăm să începem pregătirile. Nu contează meciul cu Steaua, pentru că acela face parte din trecut, iar noi ne gândim doar la viitor”, a declarat noul tehnician al CFR-ului, care i-a promis preşedintelui Iuliu Mureşan că echipa va fi motivată la fiecare meci şi că va sta bine pe teren tot timpul.
Related posts
-
Când își reia activitatea Primăria Cluj-Napoca în 2026
Luni, 12 ianuarie 2026 se vor deschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, ratelor,... -
SportinCluj: Victorie dramatică a U-BT Cluj împotriva Slask Wroclaw
Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, a obținut o victorie dramatică pe teren propriu împotriva... -
Brandul Nobila Casa mizează pe expansiune internațională în 2026
Unul dintre cele mai cunoscute branduri din România vizează o dezvoltare la nivel internațional în 2026....
