Wolfgang Klein îşi lansează la Cluj primul volum românesc


Scriitorul şi jurnalistul Wolfgang Klein îşi lansează, în această seară, de la ora 20.30, primul volum publicat în limba română. Este vorba de un volum de proză scurtă, intitulat „Izvorul fericirii”.Lansarea va fi însoţită de jazz. Ea va fi găzduită de clubul Janis Stuff. Wolfgang Klein este unul dintre cei mai importanţi scriitori saşi, emigraţi din România. El s-a născut în anul 1956 în Sibiu şi a emigrat în Germania în anul 1980, când s-a stabilit în Mainz. Wolfgang Klein a studiat Turismul la Worms şi Jurnalismul la Hamburg.

Din anul 2002, el a devenit redactor-şef al revistei Quartier Express. De asemenea, el face parte din redacţiile revistelor Satirezeitung Herbst şi Palastrevolution şi este cronicar la Kurzgeschichten. Scriitorul sas a publicat, până acum, cinci volume de proză în limba germană şi unul tradus în limba română.

Related posts

Leave a Comment