Am impresia că urmăresc piesa “O scrisoare pierdută”, a lui Caragiale, cu alţi actori şi într-un alt decor: domnul Trahanache la vizită la domnul Caţavencu…. madam Trahanache la vizită la domnul Caţavencu… domnul Ghiţă poliţaiul la vizită la domnul Caţavencu… S-au schimbat doar numele personajelor, precum şi miza politică. Domnul Caţavencu a devenit UDMR, Trahanache s-a preschimbat în Emil Boc, madam Trahanache în Victor Ponta, iar Ghiţă poliţaiul în Crin Antonescu.La Congresul de la Oradea, premierul Emil Boc a adus elogii UDMR, lăudându-i profesionalismul, consecvenţa şi respectarea cuvântului dat.
La rândul lui, Victor Ponta a declarat că a venit la Congres din respect pentru UDMR, întrucât trebuie să existe un dialog între forţele democratice.
Nici Crin Antonescu nu s-a lăsat mai prejos, declarând că USL îşi doreşte să colaboreze cu UDMR.
În calitatea mea de “majoritar” în această ţară, mă deranjează “prostituarea” – dacă pot numi în acest fel comportamentul slugarnic – al partidelor politice faţă de UDMR, doar pentru a dobândi o majoritate politică, o “majoritate” cu care să facă “Ce?”. Actuala putere să aplice legea modificată a învăţământului în favoarea minorităţii maghiare? Viitoarea putere – actuala opoziţie – să confere autonomie teritorială acestei minoriţi, aşa cum îşi doreşte UDMR? Şi toate acestea, în folosul cui? Al nostru, al românilor? Mă îndoiesc! Un astfel de “comportament” mă scârbeşte! Mă simt abandonat în propria-mi ţară! Mă simt discriminat, mă simt populaţie de mâna a doua.
Sarkozi susţinea, mai zilele trecute, faptul că “multiculturalismul” e un eşec, întrucât se pune prea mare accent pe cei care vin într-o ţară, în comparaţie cu cei care sunt autohtoni. De asemenea, în opinia lui, conceptul de minoritate trebuie să dispară, liantul între locuitorii unei ţării fiind cetăţenia şi limba oficială. Chiar şi Angela Merkel a fost de de acord cu Sarkozi. De ce am face noi altfel?
Sunt ardelean, dar nu susţin superioritatea ardelenilor faţă de moldovenii, muntenii, oltenii etc. Şi nici faţă de alte minorităţi. Cu toţii suntem cetăţeni români, iar numitorul nostru comun îl constituie limba română, limba oficială a României. De altfel, o sintagmă spune ca “sângele, apă, nu se face”. Oare clasa noastră politică este pe cale să o infirme? Nu vreau ca în diferite zone din ţara mea să fiu nevoit să călătoresc doar cu paşaportul! Mi-e silă de toată această bulibăşeală politică şi nu pot să nu-mi amintesc de Gheorghe Gheorghiu Dej, care spusese la un moment dat, răspunzând pretenţiilor teritoriale ale ruşilor: “Peste harta ţării nu se trece nici cu creionul!”
