Preşedintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, vrea o statuie care să-l reprezenite pe Isus Christos, la Braşov. Corneliu Vadim Tudor va începe, în 2011, demersurile pentru construirea unei statui de 40 de metri a lui Isus Christos, cu scopul declarat de a fi mai mare decât cele din Brazilia, Portugalia şi Polonia. În opinia preşedintelui PRM, ţara noastră este bătută de Dumnezeu.”În primele luni ale anului 2011 voi face demersurile necesare pentru a găsi suport comunitar în vederea unui proiect grandios: intenţionez să ridic o impunătoare statuie a Mântuitorului Isus Christos în Transilvania românească, mai exact în zona Braşov. Ea va fi mai înaltă decât cele similare din Brazilia, Portugalia şi Polonia, având 40 de metri, iar la bază va exista o biserică unde vor fi oficiate căsătorii, botezuri, slujbe religioase închinate marilor sărbători ale Creştinătăţii. În negura viitorului, noi vom răzbate şi vom învinge numai sub semnul luminos al Crucii Creştine”, a declarat preşedintele PRM în plenul PE. Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Corneliu Vadim Tudor a declarat că trebuie făcută această statuie pentru că poporul român să scape de blestem, relatează TV-net.ro.