Efectele terapeutice ale Salinei Turda vor fi testate pe şobolani

Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie testează pe şobolani efectele terapeutice ale minei de sare de la Turda. Salina Turda vrea să se certifice, prin acest experiment, efectul terapeutic al minei de sare în tratarea afecţiunilor respiratorii şi a alergiilor.19 sobolani albi , maturi şi imaturi, cărora li s-a indus o alergie prin sensibilizarea cu ovalbumina, vor fi urmăriţi clinic. „Autorizarea unei baze de tratament precum ar putea să devină Salina Turda se face de către Ministerul Sănătăţii pe baza unui aviz al INRMFB din Bucureşti. Am alocat pentru aceste studii comandate de noi 100.000 de lei”, a declarat Ovidiu Mera, directorul Salinei Turda.
Până la 16 august, şobolanii vor sta supravegheaţi în Salina de la Turda şi vor fi în procedură de recuperare în intervalul orar 8:00-14:00, urmând ca după această perioadă animalele să ajungă în laboratoarele de la Bucureşti, scrie citynews.ro.
După încheierea studiilor pe rozătoare în salina de la Turda se face un studiu clinic pe subiecţi umani care să certifice efectul terapeutic al minei de sare.
Salina de la Turda a fost modernizată în perioada 2008-2010 cu fonduri europene.

Related posts

Leave a Comment