Parlamentul sârb întreprinde măsuri de reglementare a „problemei kosovare”

La 27 iulie deputaţii parlamentului Serbiei au votat introducerea pentru examinarea Adunării generale a ONU în toamna acestui an a proiectului de rezoluţie, care prevede noi negocieri în privinţa Kosovo.192 deputaţi au sprijinit propunerea în cadrul votării, iar 26 au votat „contra”, doi s-au reţinut, după cum anunţă „Interfax” făcând referire la televiziunea sârbă.
„Parlamentul permite guvernului să adopte toate măsurile diplomatice necesare, ca să obţină aprobarea acestei rezoluţii la Adunarea generală a ONU”, se citează în documentul adoptat de parlamentul sârb.
Deputaţii consideră că în cazul în care Kosovo este necesar să examineze „ o hotărâre acceptabilă pentru toate părţile şi pe termen lung, care să nu cotravine constituţia Serbiei”.
Este importantă reacţia deputaţilor sârbi care au declarat că este inacceptabilă recunoaşterea independenţei Kosovo de către Serbia.

„Skupşcina” populară a Serbiei(parlamentul) constată că rezolvarea disputei în legătură cu subiectul kosovar trebuie să desfăşoare doar prin mijloace paşnice.

Related posts

Leave a Comment