
Liderul UNPR susţine că o astfel de măsură urmează a fi discutată cu partenerii din coaliţia guvernamentală.
Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) va propune înlocuirea măsurii diminuării salariilor individuale pentru personalul bugetar cu diminuarea fondului total de salarii, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, organizată la Botoşani, preşedintele UNPR, Marian Sârbu, citat de Agerpres.
El a susţinut că o astfel de măsură, pentru care există deja un acord cu organizaţiile sindicale, ar fi „mult mai dreaptă”.
„Am vrea, cel puţin începând cu 1 ianuarie 2011, diminuările acestea să nu se mai facă pe salariale individuale ale personalului bugetar, ci pe fondul total de salarii. Orice formă de restructurare reprezintă un act de management. Se poate negocia cu organizaţiile sindicale din fiecare domeniu felul în care se vor face aceste restructurări, dar ele nu trebuie să mai afecteze diminuarea salariilor individuale pentru că au un efect negativ în ceea ce priveşte performanţa la locul de muncă, performanţele individuale şi, în final, cele ale instituţiei la care se referă restructurarea respectivă”, a explicat Marian Sârbu.
El susţine că o astfel de măsură urmează a fi discutată cu partenerii din coaliţia guvernamentală.