
Circa 5.000 de clujeni au serbat în stradă Ziua Națională a României. Cei mai mulți dintre ei au fost tineri, care s-au adunat în centrul orașului, pentru a privi retragerea cu torțe, organizată de militarii din Armata a 4-a, precum și focurile de artificii din Piața Avram Iancu.Focurile de artificii, care au durat zeci de minute, au putut să fie observate foarte bine și de pe Bulevardul Eroilor, dar și de pe Calea Dorobanților. Nu au lipsit clujenii care au admirat focurile de artificii de pe Cetățuie sau chiar de pe Dealul Feleacului.
Sute de oameni care au ieșit în stradă au fost, de fapt, turiști. Unul dintre cele mai numeroase grupuri era din Spania. Nu au lipsit nici basarabenii care au ales Clujul pentru a serba 92 de ani de la făurirea Statului Național Unitar Român.
Proprietarii de restaurante și discoteci au profitat la maximum de prezența unui număr atât de mare de clienți. Localurile din centrul orașului au fost supraaglomerate în seara de 1 Decembrie. Au fost și restaurante care au organizat petreceri tematice, în care au servit doar mâncăruri tradiționale românești. Într-un bar, tinerii care s-au îmbrăcat în costume naționale au primit de băut pe gratis.