Genocidul armean, comemorat la Cluj

Uniunea Armenilor din România, sucursala Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, invită publicul la evenimentul destinat comemorării Genocidului armean. Acesta va avea loc miercuri, 24 aprilie 2024, începând cu ora 18:00, în Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Pentru armenii de pretutindeni data de 24 aprilie 1915 este una cu cele mai tragice rezonanțe: este data comemorării Genocidului împotriva armenilor, când au pierit circa 1,5 milioane de persoane, de la copii la vârstnici, doar pentru simplul fapt că au fost armeni. Cu acest prilej va avea loc…

Read More

Două titluri din repertoriul stagiunii, în acest weekend, la Puck

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca îi așteaptă pe cei mici, la finalul acestei săptămâni, cu două titluri din repertoriul stagiunii. Este vorba de „Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, în regia Ibolyei Varga și „Lupul interzis”, de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu. Povestea redată în spectacolul programat sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 11:00 – Jancsi és Juliska”/„Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, în regia Ibolyei Varga – începe în ziua în care Hänsel și Gretel se trezesc cu vești neplăcute. Mai precis, tatăl…

Read More

Ateliere de ornare a ouălor de Paști, destinate celor mici, la mall-ul din Gheorgheni

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Iulius Mall, desfășoară o serie de ateliere gratuite de ornare a ouălor de Paști, după modele tradiționale. Atelierele sunt destinate copiilor și aduc în prim-plan fascinația și bogăția istoriei ouălor de Paște, oferindu-le o experiență captivantă și educativă. Participanții vor avea ocazia să descopere modele tradiționale autentice de decorare a ouălor, adunate din satele României. De la simboluri străvechi, la motive inspirate din natură, fiecare model spune o poveste fascinantă despre credințe și tradiții, transmise din generație în…

Read More

Dansuri tradiționale din 5 zone ale țării, la a III-a ediție de la Festivalul Dansului

În strânsă colaborare cu Academia Națională de Muzică ,,Gheorghe Dima”, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește cea de-a III-a ediție a Festivalului „Zilele dansului”, un festival dedicat artei dansului. Evenimentul va avea loc în 26 aprilie 2024, va începe la ora 15:00 și se va desfășura în sala mare a Muzeului Etnografic al Transilvaniei de pe str. Memorandumului nr. 21. Formatul va fi cel al unui curs deschis de dans țărănesc tradițional. Sunt invitați să participe toți cei care doresc să cunoască o mică parte din patrimoniul cultural imaterial al românilor…

Read More

SportinCluj: U Cluj, eliminată din Cupa României

FC Universitatea Cluj a fost eliminată din Cupa României de Oțelul Galați. Moldovenii au câștigat grație unui autogol, înscris chiar de căpitanul echipei clujene, Alex Chipciu, transmite SportinCluj.ro. Jocul disputat la Galați a fost unul extrem de echilibrat. Gălățenii au deschis scorul în minutul 12, prin Jonathan Cisse. Dan Nistor a egalat din penalty, în minutul 45. Cea de-a doua repriză a fost foarte disputată, însă, în ultimele minute, căpitanul Alex Chipciu a înscris în propria sa poartă. În finala Cupei României, organizată la Sibiu, Oțelul Galați va juca împotriva…

Read More

Smart City: Cum ne revoluționează Inteligența Artificială comunitățile în care trăim

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai găzduiește cea de-a 11-a ediție a conferinței Smart City, Smart Living. Această ediție este dedicată ”Orașelor în mișcare”, concept creat de Arnold Toynbee. Mai exact, speakerii dezbat modul în care Inteligența Artificială și tehnologiile cloud ne revoluționează comunitățile. Conferința este organizată de Via Media Group și UBB CORE, împreună cu PFG Finance, OptGroup și Proiectura. Evenimentul a fost deschis de conf. univ. dr. Paulina Mitrea de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, lider al grupului Brainded City din cadrul Cluj IT…

Read More