Pentru a doua oară în istoria transplanturilor, a fost pusă o inimă de porc într-un recipient uman viu, a anunțat vineri Centrul Medical al Universității din Maryland. Operația revoluționară a fost efectuată pe 20 septembrie la UMMC de aceeași echipă de transplant care a efectuat prima astfel de intervenție chirurgicală experimentală în anul 2022. Într-un comunicat de presă, spitalul a spus că beneficiarul, Lawrence Faucette, în vârstă de 58 de ani, „respiră în prezent singur, iar inima lui funcționează bine fără nicio asistență din partea dispozitivelor de susținere”, conform CNN.…
Read MoreZi: 23 septembrie 2023
CTP: Vom schimba programul autobuzelor care circulă noaptea – Află care sunt modificările
Programul autobuzelor care circulau pe liniile de noapte ale CTP se schimbă. Orarul va fi redus cu o oră începând de săptămâna viitoare. În iulie 2023, CTP Cluj-Napoca a extins programul transportului de noapte. Astfel, autobuzele de pe trei linii circulau până la ora 2:00. Cu toate acestea, CTP Cluj-Napoca reduce programul acestor autobuze cu o oră, fiindcă fluxul de călători nu a fost atât de mare între orele 1:00-2:00. Noul program va fi valabil din data de 25 septembrie: „Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informează publicul călător că, începând…
Read More