Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF, de la Cluj, considerata una aniversră, s-a încheiat cu cele mai multe premii oferite în decursul unui deceniu de existenţă a singurei competiţii cinematografice internaţionale de anvergură din România.Marele premiu TIFF – 2011, trofeul Transilvania, adică turnul transilvan şi un plic cu 15.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Român, în cadrul serii de gală desfăşurată în seara zilei de sâmbătă 11 iunie, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Cluj, a revenit filmului “Fără cale de-ntors / Sin Retorno”, o coproducţie Argentina – Spania, 2010, regizată de Miguel Cohan. Marele premiu a fost înmânat cineastului argentinian de către actriţa britanică, de origine franceză, Jacqueline Bisset, invitata specială la TIFF 2011, cea care a a primit la rândul ei Premiul Special pentru Contribuţia Adusă la Cinematografia Mondială. Filmul laureat a mai luat şi premiul pentru Cel mai Bun Scenariu, în valoare de 1.500 de euro, oferit de cotidianul “Evenimentul Zilei”, premiu acordat Anei Cohan şi lui Miguel Cohan. Premiul pentru Întreaga Carieră oferit unei Personalităţi din Cinematografia Europeană a fost acordat actorului Michael York, un alt invitat special al TIFF-ului din acest an, care din motive de sănătate nu a reuşit să ajungă la Cluj, dar care a transmis un mesaj video redat publicului în cadrul galei de închidere de la Naţionalul clujean. Celebrul actor de origine britanică a mulţumit pentru onoarea acordată de către TIFF şi totodată şi-a exprimat regretul că nu a reuşit să ajungă la Cluj, însă a promis că nu va ezita, când va putea, să vină în Transilvania, în România. Premiul îi va fi trimis la Los Angeles, în SUA, unde locuieşte acum celebrul actor, după cum a precizat preşedintele TIFF, cineastul şi producătorul de film Tudor Giurgiu.
Read MoreZi: 12 iunie 2011
Prezenţa unui crucişător american în Marea Neagră, văzută ca „ameninţare” de Rusia
Rusia a protestat duminică faţă de prezenţa în Marea Neagră a unui crucişător american în cadrul unor manevre navele cu Ucraina. Conform ruşilor, citaţi de AFP, rachetele balistice ale crucişătorului constituite o „ameninţare” la adresa securităţii sale.
Read MoreSkoda vrea să doboare un record de viteză
Cu un motor de 600 de cai putere, Skoda vrea să depăşească 330 km/h pe pista de sare de la Boneville (Statele Unite), potrivit money.ro.
Read MoreO fată a murit, iar sora ei geamănă, în comă, din cauza unui şofer care circula cu 160 de km la oră
O tânără de 24 de ani a fost ucisă, iar sora ei geamănă se află în comă, în urma unui accident rutier produs la Oradea. Tragedia a fost provocată de un şofer care circula prin oraş cu 160 de kilometri la oră şi nu a respectat indicatoarele rutiere.
Read MoreUn câine a moştenit 12 milioane de dolari şi a murit
Câinele Trouble (Încurcătură) a moştenit de la stăpâna sa 12 milioane de dolari dar a murit la scurt timp. Câinele avea 12 ani – 84 în ani umani, conform site-ului Metro.
Read MoreUn bărbat a murit după ce a jucat ruletă rusească cu câinele său
Un bărbat din Indiana şi-a pierdut viaţa după ce a jucat ruletă rusească cu câinele său … şi a pierdut.
Read MoreClujul va avea un Centru Cultural Brazilian
Clujul va fi, de mâine, primul oraș din Transilvania care va găzdui un centru cultural brazilian. Acesta va fi creat de Universitatea Babeș-Bolyai, în parteneriat cu mai multe instituții de învățământ superior din metropola braziliană Sao Paolo.
Read More„Pantofăria” lui Ciocan
O meserie ca o viață. Simplă, lineară, dar complexă pe alocuri. Un nume predestinat. Toate acestea, întrunite într-o persoană. Se poate spune despre el că a înconjurat granița orașului cu pantofii care au fost găzduiți, măcar pentru o scurtă perioadă, la el acasă. Nu, nu este un împătimit al modei, ci al lucrului de calitate. Domnul Ciocan este pantofar – unul dintre cei mai cunoscuți din Câmpia Turzii. Face acest lucru de mai bine de două decenii. Nu se plictisește niciodată și tratează cu respect orice pereche de papuci ce trece pragul atelierului său, fie ea nouă sau deterioarată, încălțată sau … adusă în plasă.
Read MoreMarele premiu al TIFF merge în Argentina
Echipa care a realizat pelicula argentiniană ”Fără cale de-ntors” a câștigat competiția Festivalului Internațional de Fim Transilvania (TIFF). Astfel, Trofeul Transilvania a fost câștigat de regizorul Miguel Cohan.
Read MoreSenatorul american John McCain la Chişinău
Senatorul american John McCain se află într-o vizită oficială în republica Moldova. Ajuns la Chişinău senatorul a fost întâmpinat de reprezentanţii ambsadei americane, avându-l în frunte cu ambsadorul Asif Chaudhry.
Read More