Dumitru Costin a renunţat, miercuri, la funcţia de conducere de la Blocului Naţional Sindical (BNS).
Read MoreZi: 16 iunie 2010
„Băsescu vrea reducerea libertăţilor civile”
Poul Nyrup Rasmussen, preşedintele Partidului Socialist European, i-a adus critici preşedintelui Traian Băsescu pe care l-a acuzat că urmăreşte îngrădirea drepturilor civile ale populaţiei, inclusiv a dreptului legitim la prostest. Asta după ce a pus povara crizei pe umerii angajaţilor la stat, pe copii şi pensionari.
Read More24 iunie, ultima şansă pentru pensionari şi bugetari
PSD şi PNL au depus miercuri două sesizări la Curtea Constituţională prin care cer invalidarea legii care instituie tăierea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15 procente. Social-democraţii cred că aceasta încalcă dreptul la un trai decent, creează discriminări între bugetari şi privaţi şi atentează la dreptul la proprietate. Liberalii invocă şi ei aceleaşi încălcări. Pesediştii au contestat şi legea privind scăderea pensiilor speciale, pe care au atacat-o şi magistraţii de la Înalta Curte. CCR ar urma să judece contestaţii depuse de Înalta Curte şi de PSD pe 24 iunie.
Read MoreBarroso are o viziune apocaliptică despre UE: Democraţia europeană este în pericol
Democraţia însăşi este în pericol în ţările europene cu probleme grave de deficit bugetar! Avertismentul, poate cel mai grav din cele auzite pînă acum, a fost lansat de însuşi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Read MoreBizar! Coreea de Nord, atacantul portar, Brazilia în dificultate.
Kim Myong Won(nr. 23) este atacantul care figurează ca şi cel de-al treilea portar, pe lista de 23 de jucători înaintată de antrenorul nord-coreenilor către FIFA.
Read MoreEmil „Bloc”, premierul „celei de-a doua cea mai săracă ţară din Europa
Televiziunea europeană îi poceşte numele prim-ministrului român în ştirea despre respingerea moţiunii de cenzură.
Read MoreBursa: Datoria Rompetrol la schimb cu uraniul kazah
Până acum a fost ţinut secret. Faptul că statul român negociază accesul la uraniul kazah în schimbul unor facilităţi la plata datoriei pe care “Rompetrol” o are.
Read MoreNATO şi SUA rămân inamici geopolitici ai Rusiei
37% dintre cetăţenii ruşi consideră că Flota Mării Negre îi apără de NATO, potrivit unui sondaj de opinie realizat de centrul rus Levada.
Read MoreTurcia şi SUA desfăşoară manevre militare
La Ancara în data de 15 iunie s-a dat start la manevrele militare comune turco-americane „Cooperative-2010”, scopul cărora constă în consolidarea coperării şi în sporirea nivelului de instruire a trupelor terestre turce şi americane.
Read MoreUE a înaintat Moldovei condiţiile care trebuie respectate pentru eliminarea regimului de vize
Uniunea Europeană i-a înaintat premierului Vlad Filat condiţiile care urmează să fie îndeplinite de Republica Moldova pentru eliminarea regimului de vize cu statele comunităţii europene.
Read More