Bustul poetului naţional al României Mihai Eminescu ar putea fi amplasat în centrul oraşului ucrainean Odessa, scrie agenţia Novîi Reghion.
Read MoreZi: 14 iunie 2010
Mihail Gorbaciov îndeamnă Kremlinul să facă din Rusia o ţară mai democratică
Fostul conducător al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, îndeamnă Kremlinul să facă din Rusia o ţară mai democratică. Declaraţia a fost făcută de către acesta într-un interviu acordat Agenţiei Reuters, notează publicaţia rusă „Podrobnosti”.
Read MoreHamilton câştigă MP al Canadei şi conduce clasamentul piloţilor în Formula 1
Echipa McLaren Mercedes a semnat duminică, în Marele Premiu al Canadei, o „dublă”. Primele două locuri ale podiumului au fost ocupate de britanicii Lewis Hamilton şi Jenson Button, în timp ce spaniolul Fernando Alonso s-a clasat pe locul al treilea. Vettel şi Webber, cei mai buni piloţi din începutul sezonului, nu au putut să termine decât pe locurile 4 şi 5.
Read More„ANRE nu va ceda uşor solicitărilor de creştere a preţurilor la energie şi gaze”
Preşedintele Autoritatăţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Petru Lificiu, a declarat, duminică, la deschiderea Forumului Regional al Energiei FOREN, că instituţia nu va ceda uşor solicitărilor companiilor de majorare a preţurilor, unele cerând chiar majorări de până la 30%.
Read MoreRegimul sovietofil de la Tiraspol va evalua ‘istoric’ „unirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord la URSS”
La Tiraspol, în aşa zisa Republică Moldovenească Nistreană, în perioada 24-27 iunie 2010 sub egida Sovietului Suprem al Transnistriei va avea loc conferinţa prectico-ştiinţifică „Iunie 1940: Basarabia şi Bucovina de Nord în componenţa URSS”, relatează agenţia rusă Regnum.
Read MoreErhard Buşek: România nu are ştiinţa de a folosi banii europeni
Preşedintele Institutului pentru Regiunea Dunării şi Europa Centrală, Erhard Buşek, a declarat, vineri, la Constanţa, că există bani, însă lipseşte ştiinţa de a-i folosi, ceea este valabil şi în România.
Read MoreUn posibil faliment al Greciei ar genera pierderi de 200 mld. Dolari
Scăderea valorii titlurilor bancare din Europa ar putea reprezenta primul semn că Grecia nu va fi salvată de la faliment de planul comun al Uniunii şi al FMI, iar pierderile globale induse de expunerea pe datoriile suverane ale statelor cu probleme ar însuma circa 900 miliarde de dolari.
Read More