O campanie pentru prezidenţiale cu mult turism electoral, asigurat de maşinile transportatorilor români. O spune preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu. Acesta spune că transportatorii romani au susţinut campaniile electorale cu sute de mii de euro şi că 70% din companiile româneşti fac donaţii în campania electorală.
Read MoreLună: ianuarie 2010
ANI a sesizat Parchetul în cazul deputatului Mihăiţă Calimente pentru evaziune fiscală şi fals în declaraţii
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul deputatului PNL Mihăiţă Calimente pentru cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi evaziune fiscală.
Read MoreApă românească la robinetele din Ungaria
Pentru că apa din sol nu este bună de băut în estul Ungariei, vecinii vor să importe apă de la noi. Autorităţile din Arad şi Bekescsaba au bătut palma pentru realizarea unei conducte prin care 36.000 de metri cubi de apă vor merge zilnic în Ungaria.
Read MorePoştaşii vor fi însoţiţi de poliţiştii comunitari atunci când distribuie pensiile
Măsura a fost luată pentru reducerea numărului de agresiuni la adresa factorilor postali, mai ales în perioada distribuirii pensiilor.
Read More11 români au fost răniţi într-un accident rutier, în sud-estul Ungariei
11 români au fost răniţi într-un accident rutier, în sud-estul Ungariei, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ. Potrivit consulului român la Szeged, Radu Florea, şase dintre răniţi au fost spitalizaţi de urgenţă.
Read MoreLegea salarizării nu poate fi aplicată în 21 de instituţii din cauza contractelor colective de muncă
Cele 21 de instituţii sunt printre cele care fac obiectul Legii 329/2009 privind reorganizarea agenţiilor şi autorităţilor guvernamentale – precum AVAS, ANRE, ISCIR sau ONRC.
Read MorePeste o mie de copii au sunat la telefonul copilului pentru a reclama abuzuri
În 2009, aproximativ 6.000 de apeluri telefonice care semnalau încălcarea drepturilor copiilor au fost preluate de Asociaţia Telefonul Copilului. Mai mult de 4.000 veneau din partea adulţilor. Din lipsa celor necesare, la 116 111 – telefonul copilului – unora nu le-a răspuns nimeni.
Read More122 de șomeri pe un post, doar în luna ianuarie
Potrivit ANOFM, în luna ianuarie 2010 numărul şomerilor ajungea la aproximativ 710.000, iar numărul posturilor disponibile la nivel naţional era sub 6.000. Pe site-urile dedicate locurilor de muncă, concurenţa e şi mai acerbă. Pentru un singur post ajung să candideze şi câte o mie de persoane.
Read MorePensionarii ies în stradă începând din februarie
Pensionarii vor să înceapă protestele, de luna viitoare, nemulţumiţi de faptul că Guvernul nu a majorat punctul de pensie în acest an. Oamenii spun că banii abia le ajung de la o zi la alta. Pensionarii vor să acţioneze şi Guvernul în instanţă pentru că nu au fost majorate pensiile.
Read MoreStatul nu mai încurajează firmele să angajeze şomeri
Până anul trecut, în martie, patronii care creau locuri de muncă şi angajau şomeri, primeau 4.000 de lei pentru fiecare persoană în parte. Condiţia era ca firmele să îi păstreze pe angajaţi minimum trei ani.
Read More