Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost adoptată la nivel universal la 1 noiembrie în anul 2005, de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, data aleasă fiind cea la care, în anul 1945, lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat de către armata sovietică.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a subliniat faptul că această zi este una în care trebuie să reconfirmăm angajamentul față de drepturile umane. Acesta a făcut un apel, susținând că trebuie să se treacă dincolo de amintirea victimelor, astfel încât noile generații să cunoască istoria. Totodată, el a indicat că trebuie aplicate lecțiile învățate de pe urma Holocaustului în lumea din prezent, făcând tot ce este posibil ca oamenii să se bucure de protecție și de drepturi, chestiuni pentru care Organizația Națiunilor Unite militează.
La nivelul țării noastre, Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România a concluzionat că în România și pe teritoriile aflate sub conducerea acesteia au fost uciși sau au decedat între 280.000 și 380.00 de evrei români și ucraineni.
