Unul dintre cele mai frumoase exemple de solidaritate este oferit de voluntarii asociației CERT Transilvania, care îi reunește pe pasionații de 4×4. De 15 ani, aceștia duc alimente și lucruri necesare familiilor nevoiașe din cătunele din Munții Apuseni, în cadrul unei acțiuni umanitare care aduce lumină în casele celor aflați în dificultate.
Voluntarii CERT Transilvania au strâns, și în acest an, 4,5 tone de alimente și de cadouri. Pasionații de off-road le-au încărcat în mașinile 4×4 și au pornit să ducă daruri prin cătunele Munților Apuseni. Voluntarii asociației clujene au ajuns, astfel, la 180 de familii, care au primit alimente pentru masa de Crăciun, precum și alte bunuri, de la produse de igienă la obiecte de îmbrăcăminte.
Nici copiii nu au fost uitați. Voluntarii CERT Transilvania l-au ajutat pe Moș Crăciun să transporte daruri de care s-au bucurat 150 de copii, din sate izolate și din familii aflate în dificultăți financiare. Acest gest de generozitate nu este unul singular. De un deceniu și jumătate, voluntarii asociației clujene duc bucurie și cadouri în satele din Carpații Occidentali. Voluntarii au promis că vor reveni periodic pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie și au anunțat că următoarea acțiune caritabilă de amploare va fi organizată cu prilejul Paștelui ortodox și greco-catolic de anul viitor.