Guvernul Boc 2 a căzut, iar odată cu el s-a spulberat visul Preşedintelui. Şi cum “O nenorocire nu vine niciodată singură”, Senatul a mai destrămat un “vis” al domnului Băsescu, respingând Ordonanţa de urgenţă pentru organizarea referendumului în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale.Cine va fi noul Premier? Ce fel de cabinet va forma? Vom afla în curând. Norocul cetăţeanului îl constituie faptul că telenovela politică românească, cu tot romantismul ei, nu prelungeşte exasperant de mult momentele de suspans.
Iniţiatorii Moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Boc 2, visează la un Guvern de tehnocraţi. Dar ce este Tehnocraţia? E un gen specific de gândire, privind puterea politică, în care ideea de bază este aceea că guvernarea tehnică va substitui conducerea politică ţinând seama de noile raporturi ce se stabilesc între ştiinţific şi politic, soluţionate prin tehnicizarea deplină a conducerii politice.
În opinia lui L. Lorincz, doctrina tehnocrată afirmă un nou tip de elitism, denumit – de la autor, la autor – meritocraţie, expertocraţie, managerial, tehnostructură.
Tehnocraţia înţelege puterea ca atribut al statului care este organismul tehnic menit de a gospodări cât mai eficient resursele societăţii. Ea consideră că statul trebuie depolitizat pentru a deveni un “satat tehnic”, un instrument al realizării exigenţelor tehnicii. Ca organ tehnic, statul trebuie să-şi asume doar funcţii de ordine şi de administraţie, pentru a asigura cea mai bună dezvoltare tehnică, menită a garanta progresul economic. Statul are menirea de a asigura adaptarea societăţii la cerinţele tehnicii. Astfel, statul devine un instrument al administrării naţionale a societăţii, pierzându-şi treptat conţinutul politic.
În general, autorii tehnocraţi, confundă puterea politică cu statul. Puterea nu poate fi ruptă de ansamblul raporturilor din societate, care se constituie în legătură cu organizarea şi conducerea generală a societăţii. Ea exprimă capacitatea unei părţi a societăţii de a oferi ansamblului orientări globale ale dezvoltării istorice, pentru a se constitui astfel fie pe o bază legitimă, fie pe o bază dictatorială. În consecinţă, puterea nu se întemeiază pe adevăruri universale, ci pe adevăruri “parţiale”, cu atât mai semnificative, cu cât coboară spre individ, spre problemele lui reale.
Legitimitatea puterii tehnocrate se află în adevărul ştiinţific al al deciziilor pe care le propune, adevăr suficient sieşi, care nu se supune la vot.
În viziunea lui J. Meynaud, tehnocraţia este un mit antidemocratic.
Dar ce visează Preşedintele Băsescu? În mod cert, visează un nou mandat. Ce va decide? Pe cine va numi Premier? Vom vedea în episodul următor.
