Câteva zeci de persoane, membri ai Coralei Regale Transilvane, ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei şi ai Clubului Monarhiştilor Clujeni au participat la un flash-mob organizat în centurl Clujului pentru a marca ziua de naştere a Majestăţii Sale Regele Mihai I. Regele României a împlinit 96 de ani.
Monarhiştii clujeni s-au adunat în faţa statuii Lupei Capitolina de pe Bulevardul Eroilor, la iniţiativa fondatorului Coralei Regale Transilvane, artistul liric Dan Dumitrana. Ei au intonat imnul Trăiasă Regele şi au cântat La mulţi ani. De asemenea, monarhiştii au adus un steag regal lung de 10 metri.