Echipa de handbal masculin „U” Transilvania Cluj a câştigat primul meci al noului sezon, 30-28, cu CSM Medgidia.În etapa a doua a ligii naţionale, formaţia pregătită de Remus Moldovan a început tare partida cu dobrogenii şi s-a distanţat rapid chiar şi la cinci goluri. Spre finalul primei părţi, însă, oaspeţii au revenit şi au reuşit să egaleze şi pe fondul unei relaxări a „studenţilor”. În cea de-a doua repriză cele două echipe au încercat să se distanţeze fără efect, însă, pe tabela de marcaj în primele 20 de minute. Din minutul 50, însă, clujenii au apăsat, din nou, pe acceleraţie şi au reuşit să-şi apropie victoria la două goluri diferenţă, 30-28, una care le aduce trei puncte în clasament şi o oarecare linişte în vederea meciurilor cu HCM Constanţa şi Steaua Bucureşti care vor urma, consecutiv.
Related posts
-
Biciclete, trotinete și role în loc de simple diplome: Cum sunt stimulați să învețe elevii unei școli din județul Cluj
Finalul de an școlar aduce o dublă bucurie pentru elevii Școlii Gimnaziale „George Barițiu” din Jucu... -
Localitatea din România unde oamenii au rămas blocați în propriile curți din cauza centurii aflate în construcție
Mai multe familii din oraşul ilfovean Pantelimon nu mai au cum să ajungă în curţile locuinţelor,... -
Norwegian lansează zboruri directe Cluj-Oslo și Cluj-Copenhaga – Scandinavia, mai aproape de Transilvania
Transilvania este mai aproape ca niciodată de Scandinavia după ce compania aeriană Norwegian a anunțat lansarea...
