Universitatea Cluj a spart monopolul CFR-ist în derby-ul oraşului şi, după 42 de ani, a câştigat pentru prima oară în faţa rivalei în Liga I, chiar pe terenul acesteia, 2-1.Elevii lui Mihai Teja au intrat mult mai bine în meci şi au deschis scorul după 15 minute, prin Valentin Lemnaru. Imediat, însă, Ogbu Chuka a reuşit să egaleze pentru gazde, iar meciul a intrat, mai apoi, într-o oarecare lentoare până la pauză. De la vestiare a ieşit o echipă a Universităţii mult mai determinată să obţină cele trei puncte, iar insistenţa alb-negrilor a dat roade în minutul 65, când Raul Ciupe a înscris, cu mult noroc, dintr-o lovitură liberă. CFR-iştii au trecut, mai apoi, la controlul partidei, însă doar doar acelaşi Ogbu a fost cel mai aproape de gol, în ultimul sfert de oră, atunci când „capul” său a lovit doar bara porţii „U”-iste. Scor final 2-1 pentru „şepcile roşii”, care au făcut şi un pas enorm spre salvarea de la retrogradare.
Related posts
-
RIVUS transformă fosta platformă Carbochim într-un nou centru cultural și de divertisment din Cluj-Napoca
RIVUS, cel mai mare proiect de regenerare urbană aflat în dezvoltare în România, schimbă radical imaginea... -
SportinCluj: Cine este fotbalistul cu două diplome care a învățat româna la 2 ani
Într-o lume a sportului rege în care performanța sportivă e pusă pe prim plan, atacantul dinamovist... -
Universitatea Cluj a câștigat partida cu FC Botoșani
FC Universitatea Cluj a îndulcit eliminarea din cupele europene cu ajutorul unei victorii în fața FC...
