Clujul continuă să atragă în număr mare studenții străini. Ei vin din Occident, din Asia, dar și din Africa de Nord pentru că taxele școlare sunt mai mici decât în alte țări, iar calitatea vieții este mai bună decât în alte centre universitare.
Universitățile clujene și-au dezvoltat în ultimii ani linii de studiu în limbile engleză, franceză, germană și maghiară. Aceste universități atrag tineri din Franța, Suedia, Germania, Belgia sau India. Tinerii sunt atrași de rankingurile tot mai bune ale universităților clujene, spune rectorul Universității Babeș-Bolyai, Ioan Aurel Pop.
Studenții străini se simt foarte bine la Cluj și spun că problemele lor sunt aceleași ca și cele ale studenților români.
În prezent, la Cluj-Napoca studiază peste 2.500 de studenți străini. Cei mai mulți au ales Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și Universitatea Babeș-Bolyai.